miercuri, 30 aprilie 2014

Impetuos

Care dovedește o forță sau se manifestă ca o forță de nestăpânit; năvalnic, tumultuos

marți, 29 aprilie 2014

Ecartament

Distanța dintre urmele lăsate pe calea de rulare de roțile de pe aceeași osie ale unui vehicul; distanța dintre fețele interioare ale celor două șine de cale ferată

luni, 28 aprilie 2014

Afix

Nume generic pentru prefixe, sufixe și infixe. 
Punct care reprezintă un număr complex într-un sistem de coordonate carteziene

duminică, 27 aprilie 2014

Sovinism

Ideologie și politică de ațâțare a urii și dușmăniei între națiuni și popoare, de propagare a ideii superiorității unei națiuni asupra altora, de promovare a exclusivismului și intoleranței naționale; naționalism extremist

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Renegat

(Persoană) care s-a înstrăinat, s-a lepădat de patria, de credința sa. ♦ (Persoană) care a renunțat la convingerile sau la părerile anterioare, care a trădat grupul, asociația sau partidul căruia i-a aparținut.

vineri, 25 aprilie 2014

Psihoza

Boală psihică manifestată prin tulburări ale comportamentului, gândirii sau afectivității de care bolnavul nu este conștient și care necesită izolarea acestuia. ♦ Stare de spirit bolnăvicioasă, caracterizată printr-o surescitare obsedantă și contagioasă, creată de cauze exterioare; obsesie, idee fixă.

joi, 24 aprilie 2014

Pledoarie

PLEDOARÍE, pledoarii, s. f. Expunere orală făcută de un avocat în fața unei instanțe judecătorești pentru apărarea cauzei uneia dintre părțile implicate în proces. ♦ P. gener. Apărare, susținere orală sau scrisă a unei cauze, a unei idei, a unei teze